- Declaratie de avere - cfrmarfa. com
Cadouri, servicii sau avantaje primite gratuit sau subvenţionate faţă de valoarea de piaţă, din partea unor persoane, organizaţii, societăţi comerciale, regii autonome, companii societăţi naţionale sau instituţii publice româneşti sau străine, inclusiv burse, credite, garanţii, decontări de cheltuieli, altele decât cele ale
- Serviciu Universal - ENGIE
Serviciu Universal Ofertă de furnizare energie electrică în serviciu universal pentru clienții finali casnici
- Anexa 2 sportivilor pe Aleea Campionilor - baiamare. ro
Antrenori sau tehnicieni care au contribuit semnificativ la formarea și performanțele sportivilor menționați mai sus, cu condiția ca aceștia să aibă o legătură demonstrabilă cu sportul băimărean
- aprobarea tarifelor pentru serviciul SALUBRIZARE SRL . . .
La proiectul de hotărâre privind modificarea și aprobarea tarifelor pentru serviciul public de salubrizare din comuna Băneasa prestat de către S C IRIDEX GROUP SALUBRIZARE SRL, începând cu anul 2024 In baza prevederilor art 9, alin (2), lit d) art 43 alin (5) din Legea serviciilor comunitare de utilităţi publice nr 51 2006, cu modificările şi completările ulterioare, a
- KM C284e-20250707221522 - primariarediu. ro
UAT COMUNA REDIU PRIMAR integrantä din prezenta dispozitie, numitä Anexa nr 1 — Fi9a Postului, la sediul UAT Comuna Rediu, judetul lasi — Soseaua Valea Rediului nr 425, sat Rediu, comuna Rediu, judetul lasi, dar si pe raza comunei Rediu, cand cazurile de asistenta sociala impun acest lucru Art 2 Neîndeplinirea sau îndeplinirea necorespunzätoare a prevederilor prezentei dispozitii
- Serviciul de Ajutor Maltez Baia Mare
Echipajele de prim răspuns ale Serviciului de Ajutor Maltez în România, suc Baia Mare au experiența unor evenimente cu zeci de mii de participanți (evenimente locale sau evenimente la nivel național) în care am putut să ne probăm capacitatea de reacție rapidă și soluții adaptate
- Ministerul Finanţelor - ANAF
Câştigul Pierderea din operaţiuni cu instrumentele financiare derivate reprezintă diferenţa pozitivă negativă dintre veniturile realizate din poziţiile închise şi cheltuielile aferente acestor poziţii, evidenţiate în cont, pentru fiecare tip de contract şi scadenţă, indiferent dacă acesta a ajuns sau nu la scadenţă În cazul
|